Despre rebranding
Credit Europe Bank a devenit oficial Nexent Bank din 11 iulie 2025. Această schimbare face parte din eforturile băncii de a-și moderniza și îmbunătăți serviciile cu scopul de a se alinia constant la peisajul financiar actual și de a răspunde cât mai eficient nevoilor clienților.
Noul nume reflectă angajamentul constant al Băncii de a oferi soluții bancare pregătite pentru viitor. „Nexent” este o compoziție conceptuală derivată din „Next”, care exprimă progres, transformare și orientare către viitor, litera X care simbolizează conexiune și schimbare, și sufixul „-ent”, ce semnifică esență, stabilitate și prezență.
Tranziția către noul nume și noua identitate vizuală nu afectează operațiunile Băncii. Conturile clienților, cardurile, produsele de economisire, creditele și serviciile dedicate companiilor vor funcţiona în parametri normali. Clienții pot conta în continuare pe servicii financiare sigure, de încredere și ușor de accesat, susținute de echipele locale ale băncii și de instrumentele digitale.
Pentru detalii suplimentare și întrebări, vă rugăm să consultați lista de întrebări frecvente de mai jos sau să ne contactați apelând serviciul nostru Call Center, disponibil non-stop, la 0801.000.000 (număr disponibil doar în rețeaua Telekom România) sau la 0750.000.000 și 0724.100.000 (numere disponibile din orice rețea de telefonie fixă sau mobilă, inclusiv internațional) sau puteți vizita oricare dintre locațiile noastre.
Întrebări frecvente despre procesul de rebranding
-
Este adevărat că acum Credit Europe Bank a devenit Nexent Bank?
Da, este adevărat. Noul nume și noua noastră identitate reflectă valorile care definesc Banca - dinamism, diversitate și expertiză, și evidenţiază serviciile noastre adaptabile, eficiente și de încredere. Am devenit Nexent Bank – the bank designed around you.
-
De ce și-a schimbat Credit Europe Bank numele și identitatea?
Aceasta este o decizie strategică prin care ne dorim să modernizăm și să îmbunătățim serviciile oferite. Ne propunem să le oferim clienților o experiență bancară mai simplă, personalizată și aliniată cu cele mai noi soluții tehnologice.
-
A fost Credit Europe Bank cumpărată sau preluată de o altă bancă?
Nu. Structura de acționariat și statutul juridic rămân neschimbate. Este vorba doar despre o schimbare de nume. Rebrandingul este o inițiativă internă menită să aducă un suflu nou și să pregătească brandul pentru viitor.
-
Are rebrandingul legătură cu fuziunea anterioară?
Rebrandingul reflectă direcția noastră strategică de dezvoltare. Este următorul pas în misiunea noastră de a deveni o bancă modernă, digitală și orientată către client – personală, corectă și transparentă. Totodată, susține integrarea internă și consolidarea poziției noastre ca o bancă europeană puternică.
-
Ce înseamnă/reprezintă noul nume?
Nexent Bank este o denumire care reflectă elemente-cheie din identitatea noastră – valori pe care dorim să le regăsiți în fiecare produs și serviciu pe care le oferim.
„Next” indică progres, transformare și orientare către viitor.
„X” simbolizează conexiunea și schimbarea.
„- ent” înseamnă esență, stabilitate și prezență.
Împreună, aceste elemente definesc o bancă cu o gândire orientată spre viitor, creând încredere prin claritate, pentru oameni „The bank designed around you”.
-
Mă afectează această schimbare în calitate de client?
Nu este necesară nicio acțiune din partea dumneavoastră. Conturile, cardurile, produsele de economisire, facilitățile de credit și serviciile dedicate companiilor rămân neschimbate. Singura schimbare este identitatea noastră de brand – mai modernă, mai clară și mai bine aliniată cu valorile pe care le susținem. O bancă personală, corectă și accesibilă – the bank designed around you.
-
Contractul meu cu banca a rămas la fel?
Da. Contractele pentru produsele și serviciile pe care le folosiți rămân neschimbate. Este doar o schimbare de nume. Structura juridică a băncii rămâne aceeași.
-
S-a schimbat contul meu bancar ca urmare a rebrandingului?
Nu, detaliile contului dumneavoastră bancar, inclusiv IBAN-ul, rămân neschimbate.
-
S-a schimbat aplicația mobilă, internet bankingul sau datele mele de autentificare?
Datele dumneavoastră de autentificare nu se modifică. Avem însă o interfață nouă, mai clară și mai intuitivă, atât pentru aplicația mobilă, cât și pentru internet banking, pentru a oferi o experiență mai prietenoasă utilizatorilor. Toate funcțiile rămân disponibile și vor fi extinse treptat, pentru mai mult control și confort. Aplicația mobilă se va actualiza automat, în funcție de setările telefonului. Dacă întâmpinați dificultăți în accesare, vă recomandăm să încercați actualizarea manuală.
-
Există schimbări în produsele sau serviciile oferite?
Produsele și serviciile existente rămân neschimbate. În același timp, ne extindem oferta cu soluții moderne, digitale, adaptate nevoilor dumneavoastră.
-
Această schimbare aduce riscuri de securitate?
Nu. Continuăm să oferim aceleași servicii sigure și de încredere, cu cele mai înalte standarde de securitate.
-
Cum pot fi la curent cu toate noutățile?
Dacă aveți întrebări, ne puteți contacta oricând la agenția cea mai apropiată sau prin Call Center.
-
Ce se întâmplă dacă am nevoie de documente mai vechi (de exemplu: extrase de cont)?
Nimic nu se schimbă din acest punct de vedere. Puteți solicita aceste documente prin canalele obișnuite. Bineînțeles, veți primi informațiile solicitate inclusiv pentru perioadele anterioare, cel puțin până la finalul perioadei legale de păstrare a datelor. Singura diferență este că documentele vor fi emise sub noul nume al băncii.
-
Am dreptul să-mi închei contractul mai devreme din cauza rebrandingului?
Nu. Rebrandingul este o schimbare de denumire și imagine, care nu afectează termenii contractuali. Prin urmare, nu generează un drept special de reziliere.
-
Depozitele mele rămân sigure și protejate? Cine le garantează?
Absolut. Nimic nu s-a schimbat în acest sens. Depozitele dumneavoastră rămân în continuare protejate până la 100.000 EUR per persoană prin Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare din Olanda. Structura juridică și standardele de securitate ale băncii rămân neschimbate.
-
Cine va supraveghea banca după rebranding?
Nexent Bank N.V. și sucursalele sale rămân sub supravegherea Băncii Centrale a Olandei. Așadar, nu se schimbă nimic din acest punct de vedere.